Cercetătorii se joacă de-a salvarea Pământului: Cum pregătesc impactul cu un asteroid

de: Andrada Bonea
17 04. 2015

Un asteroid cu o rază de 370 de metri se îndreaptă spre Pământ. Ai cinci zile să găsești un plan, altfel soarta omenirii va fi similară celei suferite de dinozauri. Ce faci în această situație? 

Poate că sună a scenariu demn de filme clișeice cu sfârșitul lumii, dar oameni de știință, ingineri, și în general oameni care nu vor să fie uciși de un asteroid se întâlnesc în Frascati, Italia, special pentru a dezbate situația. Întâlnirea se desfășoară ca o conferință științifică banală, dar concentrată strict asupra „luptei” cu asteroizii.

În cursul a cinci zile, participanții la conferință creează un scenariu pentru eventualitatea impactului și caută soluții. S-a descoperit recent că un asteroid, numit 2015 PDC, va trece foarte aproape de Pământ pe 3 septembrie 2022. Deocamdată, șansa impactului este mai mică de 1%, dar lucrurile pot suferi o schimbare dramatică rapid.

Cele mai sumbre scenarii pentru impactul cu un asteroid

Vestea bună este că un asteroid de 370 de metri nu va aduce sfârșitul vieții pe Pământ. Potrivit lui Matt Holman, director al Minor Planet Center, chiar dacă un asteroid de aceste dimensiuni nu va eradica total viața, dar va cauza un dezastru de proporții, echivalent cu explozia a 2.250 de milioane de tone de dinamită. Pentru o comparație mai simplă, să spunem doar că cel mai mare dispozitiv nuclear detonat vreodată a fost bomba Tsar, care avea doar 50 de milioane de tone.

Asteroidul ar genera un crater cu o lățime de 5-7 kilometri, o adâncime de 500 de metri și un cutremur cu magnitudinea 6,8 grade. Totuși, acesta nu este cel mai sumbru scenariu. Lucrurile ar sta mult mai rău dacă asteroidul ar „ateriza” în apă. În funcție de unghiul impactului, asteroidul ar putea genera un tsunami cu o înălțime de 6 metri. Raza impactului este prezentată în graficul de mai jos.

Cum poate fi împiedicat impactul

Pentru un asteroid de asemenea dimensiuni, lansarea unei rachete care să îl distrugă nu este cea mai bună idee. În schimb, devierea traiectoriei ar putea funcționa. „Nu îi schimbăm direcția, de fapt. Imaginați-vă o intersecție: va exista un punct în timp când asteroidul și Pământul vor fi în același loc. Nu poți modifica străzile pe care se află, dar poți încetini sau mări viteza, astfel încât să se evite unul pe celălalt”, a explicat Holman.

Pentru a realiza această deviere, există mai multe modalități, iar cea mai accesibilă este detonarea unui dispozitiv nuclear în proximitate. Acest lucru ar cauza distrugerea unor părți din asteroid, ceea ce ar genera presiune pe corpul asteroidului și i-ar schimba viteza de deplasare. Cealaltă opțiune implică un laser montat pe un satelit, care ar îngheța asteroidul și apoi ar distruge părți din el, generând același rezultat.

Din fericire, atunci când posibilul impact este anticipat cu ani buni înainte, lista de opțiuni este permisivă. Totuși, când sunt doar câteva luni în care să se poată acționa, variantele scad dramatic, rezumându-se doar la soluții nucleare.

Oamenii de știință lucrează în prezent pentru găsirea celei mai bune soluții. Se crede că ziua impactului va fi 3 decembrie 2022, iar țările aflate în pericol ar fi Thailanda, Myanmar, Bangladesh, India, Afghanistan, Pakistan, Iran, Irak, Filipine, Laos, Vietnam și Turcia.